Starea mediului economic 2010
Prin Statutul său, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi-a asumat sarcina de a publica anual un Raport privind starea economiei naţionale. În ultimii ani, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, analizele privind starea economiei naţionale s-au înmulţit, instrumentele de analiză s-au rafinat şi viteza de succesiune a acestor analize a crescut simţitor. Totodată s-au maturizat şi s-au diversificat canalele media (print, TV, radio şi internet) dedicate evaluării situaţiei economice.
În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă un studiu în plus nu riscă să devină redundant. Noi credem că nu este cazul. Şi iată de ce: prin însuşi faptul că Sistemul Cameral acoperă întreg teritoriul României cuprinzând printre membrii săi firme de cele mai diverse mărimi, cu performanţe şi experienţe dintre cele mai diferite, el devine o sursă de informaţii dintre cele mai credibile. În plus, organizarea, în fiecare an, a Topului Naţional al Firmelor – un demers care de asemenea acoperă întregul teritoriu naţional – constituie un excelent instrument de evaluare a stării economiei. La aceasta se adaugă bazele de date la a căror completare şi dezvoltare specialiştii Camerei Naţionale lucrează în permanenţă. Toate acestea fac ca CCIR să dispună de informaţii preţioase care trebuie puse în circulaţie. Mai important însă, decât informaţiile propriu-zise, este setul de propuneri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi pentru dezvoltarea IMM-urilor derivat din acest studiu. Promovarea acestor propuneri prin toate mijloacele este insăşi raţiunea de a fi a Camerei Naţionale.
Mihail M Vlasov
Rodica Luiza Grigorescu
Smaranda Heroiu
Bucureşti, 8 decembrie 2011 - Un număr de 33 de Camere de Comerţ Bilaterale au primit din partea Camerei de Comerţ şi Industrie a României atestarea oficială, în cadrul unui eveniment ce a avut loc în Aula Candelabrelor din Palatul Camerei de Comerţ.
